Consiliul Concurenței, detalii despre inspecțiile inopinate la cele 10 bănci care stabilesc ROBOR. „Potenţiala practică anticoncurenţială afectează întreg teritoriul României”

Consiliul Concurenței, detalii despre inspecțiile inopinate la cele 10 bănci care stabilesc ROBOR. „Potenţiala practică anticoncurenţială afectează întreg teritoriul României”
Publicat: 03/11/2022, 12:11
Actualizat: 03/11/2022, 12:53

Consiliul Concurenței a anunțat, joi, că a finalizat inspecțiile inopinate efectuate la cele 10 bănci participante la stabilirea ratelor de referință ROBID/ROBOR, iar acestea sunt analizate în prezent de specialiștii autorității române de reglementare a acestui domeniu.

Consiliul Concurenței a detaliat oficial, joi, după ce au apărut informații despre controlul la instituțiile bancare, că inspecțiile, autorizate de judecători, s-au derulat în cadrul investigației privind posibile înțelegeri între cele zece bănci pentru fixarea ratei dobânzii ROBOR, la un nivel cât mai ridicat, în cadrul procedurii de „fixing”, respectiv stabilirea ratelor de referință pentru ROBOR și ROBID.

Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, confirmase, marți, investigația, precizând că „Nimeni nu e vinovat până nu dovedim că e vinovat”.

Potrivit comunicatului transmis joi, investigația vizează activitatea băncilor pe piața monetară interbancară desfășurată în cadrul procedurii de fixing, precum și cea desfășurată în intervalul de 15 minute după efectuarea „fixingului”, respectiv atragerea și plasarea depozitelor interbancare de către băncile participante la stabilirea ratelor de referință ROBOR/ROBID la nivel național.

„Potenţiala practică anticoncurenţială afectează întreg teritoriul României, indicele ROBOR stabilit de cele 10 bănci fiind o componentă a preţului (rata dobânzii) pentru creditele în lei cu dobândă variabilă acordate persoanelor fizice înaintea datei de 2 mai 2019 şi a creditelor în lei cu dobândă variabilă acordate persoanelor juridice din toate sectoarele economice”, a transmis Consiliul Concurenței.

Documentele sunt în analiză

Consiliul Concurenței a detaliat că documentele ridicate în cadrul inspecțiilor inopinate se află în analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice.

„Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurenţiale analizate. Efectuarea acestora nu reprezintă o antepronunţare în ceea ce priveşte vinovăţia companiilor. Legea concurenței interzice orice înţelegeri între companii şi practici concertate care împiedică, restrâng sau denaturează concurenţa pe piaţa românească, în special cele care stabilesc prețuri de cumpărare sau de vânzare sau orice alte condiții de tranzacționare”, au precizat oficialii instituției.

ROBOR este rata de referință a pieței monetare interbancare pentru depozitele plasate între cele 10 instituții de credit relevante din punctul de vedere al activității pe piața monetară interbancară din România, selectate pe baza unor criterii de performanță stabilite de Banca Națională a României (BNR).

ROBID este rata de referință a pieței monetare interbancare pentru depozitele atrase de către bănci de la alte bănci participante la tranzacțiile de pe această piață. ROBID se determină în cadrul aceleiași proceduri de fixing, împreună cu ROBOR.

Evoluția ROBOR-ului afectează din ce în ce mai mulți români cu credite bancare. Potrivit informațiilor publicate recent de Asociația Română a Băncilor, din ce în ce mai mulți creditori optează pentru calculul ratelor bancare în raport cu IRCC, pentru a nu mai fi afectate de creșterea ROBOR. Conform ARB, 26.177 de persoane fizice au optat pentru schimbarea indicelui ROBOR cu IRCC de la începutul anului.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Radu Mazăre va fi eliberat din închisoare
Fostul edil al Constanței a fost eliberat, iar... Soția lui Radu Mazăre este însărcinată! Primele...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Două femei care au vrut să le dea fructe unor muncitori au fost bătute de...
BREAKING | Radu Mazăre, eliberat din închisoare! Decizia este definitivă
AFECȚIUNILE de care suferă Delia! Cum se manifestă sindromul Peter Pan, ADHD, misofonia și anxietatea
A plecat să studieze în Spania acum 10 ani şi n-a mai vrut să se...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
La ce sumă ajunge, de la 1 septembrie, pensia unui român care și-a desfășurat întreaga...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Exerciţii militare cu câini-roboţi progamaţi de chinezi să ucidă
Anunț de ULTIMĂ ORĂ: Primele IMAGINI DIRECTE cu nașterea Universului!
Decizie pentru cei care au aceste telefoane mobile! Devine total INETRZIS de la 1 iunie...
Primele imagini de la cununia religioasă a lui Vincenzo Aiello. Fostul concurent de la Chefi...
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cosmin, dezamăgit de faptul că Ștefania a fost interesată de preferințele lui Antoni. “Evident că...
Vești bune pentru Radu Mazăre! Fostul primar al Constanței iese din închisoare după cinci ani
BANCUL ZILEI. Servitoarea familiei Bulă este concediată. – Doamna Bubulina, înainte de a pleca vreau...
Care este „cel mai stresant aeroport” european? A pierdut 34.000 de bagaje într-un singur an
×